Vecinul meu e un om implinit si fericit. Dupa multi ani de dorinta incrancenata a reusit sa-si implineasca visul de a avea o masina nemteasca.

La fel ca multi romani, vecinul meu considera ca lucrul cel mai important din portofoliul de realizari ale unui individ e masina personala. Se faleste cu ea si nu se mai satura privind-o desi e doar un Opel rulat din sutele de mii care au invadat Romania in ultimii ani. Ii da ocol admirativ de fiecare data cand urca sau coboara din ea, stergand orice rahatel ar fi indraznit sa acopere luciul impecabil al vopselei.

Un lucru atat de important are nevoie de conditii speciale. Primul ar fi locul Lui de parcare. Mai presus de orice legi lumesti, in virtutea unui drept divin demn de rangul pretiosului autoturism, si-a luat in posesie, exclusiv personala, o felie din parcarea blocului. Parcarea blocului fiind de fapt libera, Locul Lui de parcare e delimitat de linii imaginare numai de el stiute, ceea ce da prilej la multe confuzii si scandaluri cu nefericitii soferi, fie ei vecini sau venetici, care au nesabuinta de incalca Locul Lui. Probabil din dorinta de a-si prelungi placerea sofatului sau poate pentru ca vecinii sa afle ca El si Masina au ajuns acasa, executa interminabile manevre prin care isi pozitioneaza bijuteria conform rigorilor impuse de liniile imaginare. Daca un inconstient a parcat cumva pe Locul Lui, va fi blocat, claxonat vehement, apostrofat cu injurii obscene care fac trimitere la origini, la  neamurile si decedatii familiei. Chiar daca parcarea are zeci de locuri libere, el va dori sa parcheze doar in Locul Lui, loc vazut ca o extensie naturala a proprietatii apartamentului in care locuieste.

Vecinul meu e un bou!