Top

 


„Excursiile pentru copiii din comunele Bradu si Oarja – o sansa oferita de deputatul Cristian Boureanu” – acesta este titlul unui comunicat de presa primit pe adresa redactiei. Imi retin cu greu uimirea vazand cum politicienii care fac parte din asa-zisa generatie tanara nu numai ca au invatat de la seniori cum sa umileasca electoratul, ci gasesc de cuviinta sa se si laude cu asemenea gesturi. De unde trag concluzia ca electoratul argesean nu are nimic impotriva sa fie injosit.
Genul de campanie dusa de Cristian Boureanu nu este singular, este practicat la scara larga. Tocmai asta este ingrijorator! De obicei, politicienii abordeaza o campanie functie de anumite studii de piata realizate de catre specialisti, iar atunci cand specialistii dau astfel de recomandari este clar ca acestea sunt asteptarile electoratului de la alesii lor. Este clar ca ne meritam politicienii pe care ii avem.

Pe aceleasi studii s-au bazat si televiziunile, atunci cand au introdus in grila de programe emisiuni de indobitocire in masa cu Lazarus, Dan Diaconescu, Monica si Irinel sau Magda lu’ Tolea. La fel si ziarele nationale, care, in mare parte, s-au tabloidizat intr-o asemenea masura incat greu mai faci diferenta intre un Adevarul si ziarul Click, spre exemplu. Nici in mediul online lucrurile nu stau altfel. Deschide un site cu manele, sex sau jocuri si vei avea succes garantat!
Intr-un fel era de asteptat ca trecerea de la comunist la asa-zisa democratie sa bulverseze societatea romaneasca, speram, insa, ca romanii sa faca ceva mai repede pasul de la frivolitate, superficialitate si non-valoare catre lucrurile adevarate, profunde, constructive. Au trecut, totusi, aproape 20 de ani de la Revolutie si e dureros sa constati cum, in pragul unei noi campanii electorale, ti se zugraveste imaginea unei Romanii scapatate, salivand la ciorba de burta pe care politicianul i-o da pe la nas, o data la patru ani.

20.10.2008 - 01:43 | 1 comentarii | RSS de la acest user | trimite unui prieten | 1148 afisari


Comentarii


Adauga comentariu

Nume:
E-mail:
Comentariu:
Cod verificare:
  
Foot