Imediat dupa revolutia televizata din Decembrie ’89, multimea reprosa noilor lideri instalati la fraiele tarii, ca au “mintit poporul cu televizorul”. Dupa 20 de ani de aparenta democratie, putem striga fara teama ca am gresi cu ceva :  “Ati TAMPIT poporul, cu  televizorul !”.

Da, in mare parte poporul s-a tampit, hipnotizat de avalansa gunoaielor care se revarsa din ecranele tot mai mari si mai frumos colorate.
Romania e pe moarte. Normalitatea, moralitatea, frumosul, sunt scoase din scena de atacurile furibunde ale subculturii.

Vedem in fiecare zi la televizor defilarea triumfatoare a intregii mizerii a societatii romanesti, care incepe sa devina model valoric. Si cum sa nu fie asa, cand marii actori ajung sa cumpere mancare pe datorie, iar manelistii castiga mii de euro pe ora.
Ei bine, chiar daca in cultura romaneasca s-au creat brese serioase, nu este prea tarziu pentru o lupta a frumosului, o Cruciada a Culturii ca reactie impotriva subculturii, a mediocritatii, a vulgaritatii, a kitch-ului, a nesimtirii, a prostului gust care ne sufoca.
Agentia de Vise a initiat Cruciada Culturii, prin organizarea unor evenimente de inalta tinuta culturala, care sa schimbe raportul de forte intre frumos si urat.

 Tudor Chirila a preluat ideea, realizand un trailer pentru Cruciada Culturii :

Povestea geniala a lui Dan Puric despre primele lectii de soferie, pe care am s-o postez in continuare, imi aminteste de instructorul auto cu care am facut scoala de soferi.

Il chema Geanta, nea Geanta. Avea in jur de 60 de ani, purta basca pe cap, avea vesnic un bidon de 2 litri cu benzina la indemana si mirosea ca atare. Sunt destui pitesteni care au trecut prin batrana lui Dacia 1300 culoarea galbenusului de ou. Ca orice Dacia care se respecta si masina pe care preda nea’ Geanta abecedarul soferiei era la limita dezintegrarii. Avea toate tobele sparte, asa incat mult asteptatul moment al primei rasuciri de cheie in contact a devenit cu adevarat memorabil, din cauza sperieturii pe care mi-a cauzat-o zgomotul de explozie care a marcat pornirea motorului. Acest zgomot teribil cu care ma obisnuisem, mi-a lipsit la examen unde, beneficiind de o masina normala care nu facea zgomot nici la pornire nici dupa, am actionat in delir contactul in asteptarea exploziei fara sa-mi dau seama ca motorul pornise de la prima cheie.

Carburatorul, vesnic infundat, anula beneficiul functionarii motorului in regim relanti, asa ca nea Geanta, intr-un mod cat se poate de plastic, striga tot timpul: “ Da-i sprit, da-i in gura! Aseaza ba motoru’, ca ramanem dracu’ in intersectie!”. In intersectie chiar am ramas, pana m-am prins ca spritul de care vorbea nu e cel pe care-l stiam eu de la Dragasani iar asezatul motorului nu presupune sa-mi ridic mainile de pe volan. Imi amintesc ca la o trecere de pietoni o doamna s-a incapatanat sa traverseze iar eu, de teama sa nu-mi moara motorul, m-am incapatanat sa nu opresc. Nea Geanta, ca un fin pedagog, in loc sa ma apostrofeze pe mine, a scos capul pe geam urland la dama incremenita de spaima pe zebra: " Fa toanto, nu vezi ca pa masina asta scrie MOARTE ?! " .


Dan Puric- Permisul auto

                        
Dumnezeu, iubindu-ma, ma tot pune la felurite încercari ca sa nu ma plictisesc.
Asa a fost ai cu soferia. Ne-am luat si noi masina.
Atunci mi-a zis sotia ca  ar fi bine sa-mi iau permis si eu, ca cine stie, s-ar putea sa fie nevoie vreodata sa sofez.
Pentru mine, lucrul asta a venit prea tarziu, si m-am dus la prima lectie de soferie cu emotii de liceean, la un PECO, unde trebuia sa ma intalnesc cu instructorul.
Tremuram rau pe marginea trotuarului, ca la bacalaureat, si il asteptam. Cel mai bun lucru era ca omul nu ma cunostea.
A venit cu o Dacia de pe vremea lui Ceausescu, careia, cand i-a pus o frana, chiar în fata mea, i-au sarit suruburile pe jos. Le-a adunat tacticos si le-a pus la locul lor, ignorandu-ma.
Era mecanicul absolut, la întalnirea cu imbecilul absolut.
 
Locul mortului.
Nea Ilie era plin de vaselina si avea un fes slinos pe cap. M-a citit din prima, si-a dat seama cu cine are de-a face.
Daca m-ar fi cunoscut, mi-ar fi spus: «Vai, maestre, ce onorat sunt sa va fiu eu instructor!»
Cand mi-a zis, fara sa se uite la mine: «Ba, asta e cheia!», am înghetat.
«Fii atent, a continuat el, ambreiajul este tata, frana este mama, iar acceleratia este copilul tampit care alearga pana ce da cu capul în prima masina.»
Absolut genial!
Apoi îmi spune scurt: «Treci în locul meu!»
Eu, speriat: «Lasa-ma, nene, ca n-am mai pus în viata mea mana pe asa ceva».
El: «Ba, tu nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa te conduca toti tampitii?»
Si atunci m-am gândit sa strig si eu la poporul roman:
«Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?»
 
Era o adevarata resuscitare, domnule!
Si îmi tot repeta: «Hai, hai, învata sa conduci!»
Ceea ce a urmat a fost incredibil. M-a scos direct în trafic.
si eu trebuia sa am mana pe volan, pe chei, pe schimbatorul de  viteze, si sa ma uit în cele doua oglinzi, dar si în ochii lui.
«Unde te duci, maaa? Nu vezi unde ma bagi? O calci pe baba aia! Nu te uiti în spate? Vezi, baa, ca intra ala în tine!»
Si m-a tinut asa, de înghetam si transpiram tot, doua zile la rand! Nu mai eram sanatos! Nici un rol, în viata mea, nu m-a solicitat atat de mult, si nu m-a adus într-o asemenea stare.
În a treia zi s-a linistit de tot.
Statea batranul cu o mana pe volan si cu fesul pe ochi.
Dormea, domnule!
«Inseamna ca am început sa conduc bine», mi-am zis.
 
Crucea Sfântului Andrei.
Nu l-ati vazut pe Puric, disperatul, intre Maestrul sau dormind si traficul din Bucuresti.
Si, tarandu-ma incet-incet, am trecut pe langa un cimitir. Atunci Maestrul a deschis ochii:
«Ba, vezi? Aici e o fosta eleva de-a mea!»
Mie mi-a înghetat coloana vertebrala.
«In cimitir?»
«Pai da! Nu e singura, e cu sotul!»
«Cum a ajuns acolo?»
«Tot asa, ba, ca si tine, nu a oprit la Crucea Sfantului Andrei, aia pe unde trece trenul. Pai, baa, cand vezi o cruce, nu te opresti si te inchini? Treci ca animalul? Ce-o fi cu graba asta, ca tot acolo ajungi!»
Omul asta m-a crestinat pe mine, teologul lui peste.
Avea dreptate! Cand vezi Crucea Sfantului Andrei, te uiti în dreapta si nu crezi nici macar în ala de-ti face semn cu steagul, ca e tara plina de prosti.
 
Vei învata sa conduci cand vei sti sa te feresti de prosti, nu cand vei sti legea!!!"

Pink Floyd. Doua cuvinte devenite un nume. Un nume la auzul caruia simt, aproape invariabil, un fior de emotie si placere. O muzica pe care e nefiresc  sa o asezam,  pentru comparatii, in genuri si categorii.

Pink Floyd e unic.  E un fenomen muzical care se insinueaza precum un fluid (poate de culoare roz) in fiinta umana, explorand  cele mai intime cotloane ale sensibilitatii, pentru a-ti aseza in palme sufletul  zbuciumat al lumii asa cum e,  cu nebunie, temeri si spaime, frumoasa si urata deopotriva, capabila sa iubeasca sublim si sa urasca cu incrancenare. O muzica ce a influentat si va influenta generatii, care a desfiintat  granitele si a spart zidurile construite intre oameni si in sufletele oamenilor.
 

Astazi trecand prin zona Merisanului am avut norocul sa vad un curcubeu. Nu m-am putut abtine si am oprit masina pentru a-l fotografia. Din pacate, am avut la indemana doar optiunea foto a telefonului mobil, limitat in a putea capta culorile in adevarata lor splendoare.

Vechiul Testament spune ca aparitia curcubeului a fost un semn divin prin care Dumnezeu ii arata lui Noe un semn de indurare dupa Potop. Poate se opresc ploile si la noi...

 

Melodie, armonie, ritm, timbru; acestea sunt ingredientele compozitiei  traditionale in muzica pop.  Theresa Andersson, printr-un alt fel de a simti si a face muzica, creaza un stil care cu greu se poate incadra in muzica pop conventionala. Cu o fericita si inspirata imbinare intre tehnologie, instrumente muzicale, o voce superba si mult talent, incearca sa redea prin muzica ei formele, texturile, mirosurile si culorile naturii.