Niciodata nu am inteles obiceiul oamenilor de a arunca monede in fantani. Cum vad un ochi de apa dotat cu stropitoare sau vreo fantana parasita, se scobesc febril in buzunare si isi arunca maruntisul, bolborosindu-si dorintele neimplinite. Altii mai patimasi arunca cu bancnote de valori direct proportionale cu importanta sau urgenta dezideratelor. Nu conteaza daca e un loc sfant, arteziana din intersectie sau fantana cantatoare din fata Primariei, peste tot o sa vedeti mii de fise inecate sub greutatea vreunei aspiratii.

Obiceiul e practicat in toata lumea, difera doar monedele. Fiecare asemenea loc, sa-i zicem sfant, are ingerii lui... aspiratori, care se ocupa de colectarea si contabilizarea monedelor, de cele mai multe ori in interes personal. Va amintiti de conationalii nostri care traiau prin Italia, exclusiv din recoltarea maruntisului aruncat cu naivitate de turistii din toate colturile lumii.

Imi amintesc cum, in excursiile copilariei, colegii cu spirit intreprinzator foloseau un magnet legat cu sfoara, pentru a prada zestrea de monede de pe fundul fantanilor. La scurt timp, printr-o stranie magie, dorintele corespunzatoare fiecarei monede se metamorfozau, invariabil, in bere la sticla sau la halba, dupa caz.

Socant e ca dorinta omului de a-si indupleca soarta sa-i faca pe plac, duce la excese de un sublim absurd. Un exemplu la indemana il gasim chiar in centrul Pitestiului, la aquadecorul restaurantului Matteo, captusit cu fise mai abitir ca Fantana Dorintelor din Roma.

Am primit pe mail acest text care ar putea explica traseul evolutiv al intelepciunii romanesti. Reflexele dobandite in « epoca de aur » ne vor mai bantui multa vreme, mult mai mult decat anticipase raposatul Silviu Brucan.

Am fost director la o mare intreprindere socialista. Cafeaua de
dimineata era pregatita de o secretara sexy, mergeam la servici cu
Dacia neagra.
Odata am fost intrebat daca fabrica nu contribuie cu 10 mii de lei
pentru inmormintarea unui tovaras din Comitetul Central. Am spus ca cu
atatia bani as inmorminta intregul Comitet. Din acest moment am
devenit director la o intreprindere mai mica.

Cafeaua zilnica era pregatita de o secretara mai in virsta, la servici
mergeam cu furgoneta fabricii. Odata am fost apostrofat ca nu am fost
la ultima sedinta de partid.  Am raspuns ca daca stiam ca e ultima
m-as fi dus sigur. Din acest moment am lucrat ca maistru.

La servici mergeam cu masina proprie si eu faceam cafeaua de
dimineata. In atelier aveam pe perete poza lui Ceausescu si al
Lolobrigidei. Odata mi-au spus ca de ce nu dau jos poza curvei de pe
perete. Am luat poza lui Ceausescu. Din acest moment am lucrat zilier
la sapat santuri.

Mergeam la lucru cu bicicleta si duceam cafeaua de acasa in termos.
Odata in timp ce sapam santul au venit si mi-au spus sa-mi ascund
bicicleta deoarece va trece pe acolo o delegatie de partid de la
Bucuresti. Am raspuns sa nu-si faca probleme deoarece bicicleta este
inchisa cu un lacat...din acest moment am ramas fara lucru...

...o vreme am fost somer pina la schimbarea oranduirii...

M-am reabilitat, am intrat in politica, am intrat in partid. Cafeaua
imi este servita de o secretara sexy, la servici merg cu un Audi cu
sofer personal. In rest imi tin gura si din cind in cand ridic mina sa
votez. Imi creste nivelul de trai si acoperirea cheltuielilor.

In tara in care geniile trebuie sa moara pentru a fi recunoscute, toata lumea plange... Plange pentru mirajul pierdut al trairilor izvorate din miile de piepturi ale celor care umpleau stadioane pentru a canta (ce lucru ciudat pare azi!) despre tara, parinti, stramosi.

La Cenaclu oamenii veneau pentru a respira libertate si chiar asta primeau. Astazi traim cu iluzia ca suntem liberi, slavind nulitati care ne-au cumparat cu o punga si o galeata si care improasca cu noroi in cei care inseamna cu adevarat ceva pentru neamul asta.

Prea mare pentru vremuri atat de mici, poetul a plecat...

Adrian Paunescu – Telefon peste moarte

In lumea numelor straine,
Ma simt, si eu, un strainez,
Iau telefonul langa mine
si n-am ce numar sa formez.

Traiesc, fara speranta, drama
Ca neamul meu, acum, e frant,
Mi-e dor de tata si de mama,
Dar nu au numar, la mormant.

De convorbiri cu ei sunt gata
si in necunoscut ma zbat,
Ii sun pe mama si pe tata,
Dar crucea suna ocupat.

Au numere secrete parca
si aparatul n-are ton,
Deodata aflu si tresar ca
Nici moartea n-are telefon.

Mi-e dor de voi, parinti din moarte,
Cu lacrimi bine va cuvînt,
Si uit ca ati plecat departe
Si n-aveti roaming, sub pamant.

Formez un numar, oarecare,
Întreb precipitat de voi,
Dar stiu ca mort e cel ce moare
si nu mai vine înapoi.

Si, vai, de-atata timp încoace,
Va chem si-n visuri, sa v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu numar desfiintat demult.

Si, daca o sa tinem minte,
Probabil, cînd o fi sa mor,
Am sa va caut în morminte,
Pe-un numar de interior.


 

De ceva vreme, marele popor chinez isi tot incordeaza muschii comunisti in fata lumii intregi, aratand ce poate face cu imensa forta de munca de care beneficiaza. Mapamondul e invadat de omuletii galbeni si de produsele lor. Pana si in cele mai selecte si rafinate locuri de pe planeta poti gasi obiecte care ascund sub fund o eticheta “made in China”.

Chinezii au spart orice standard de eficienta economica, atragand, prin costurile derizorii la care pot produce absolut orice, toate marile branduri ale lumii indiferent de domeniu.

 Si pentru ca am vorbit de eficienta, veti vedea in galeria foto alaturata ca, intradevar, cu investitii minime dublate de o imaginatie terifianta, in China nimic nu se pierde, totul se transforma.

La final veti intelege de ce individul din imagine prefera meniul vegetarian...

De departe, cea mai agresiva si vizibila campanie publicitara din tara se duce pe strazile Bucurestiului. Surprinzator sau nu, aceasta campanie nu e in nici un caz rezultatul strategiei vreunei mari firme specializate in advertising, dar are o insistenta care cu greu poate fi egalata si de cele mai active agentii publicitare.

E incredibil, dar aproape ca nu exista stalp in capitala care sa nu aiba lipit cel putin un afis prin care niste neobositi fantanari isi ofera serviciile pentru executarea puturilor si ingrijirea fantanilor. De cele mai multe ori insa, nu doar stalpii, ci si cosurile de gunoi, peretii cladirilor sau cabinele telefonice sunt impanzite cu aceleasi afise, asa cum puteti vedea in imaginea alaturata.  La o asa generoasa oferta, care incepe sa semene cu o amenintare, Bucurestiul ar trebui sa devina orasul celor un milion de fantani.

Totusi, la cat de poluata imi imaginez ca poate fi panza freatica a Bucurestiului, nu inteleg de ce si-ar dori cineva o fantana...