Niciodata nu am inteles obiceiul oamenilor de a arunca monede in fantani. Cum vad un ochi de apa dotat cu stropitoare sau vreo fantana parasita, se scobesc febril in buzunare si isi arunca maruntisul, bolborosindu-si dorintele neimplinite. Altii mai patimasi arunca cu bancnote de valori direct proportionale cu importanta sau urgenta dezideratelor. Nu conteaza daca e un loc sfant, arteziana din intersectie sau fantana cantatoare din fata Primariei, peste tot o sa vedeti mii de fise inecate sub greutatea vreunei aspiratii.

Obiceiul e practicat in toata lumea, difera doar monedele. Fiecare asemenea loc, sa-i zicem sfant, are ingerii lui... aspiratori, care se ocupa de colectarea si contabilizarea monedelor, de cele mai multe ori in interes personal. Va amintiti de conationalii nostri care traiau prin Italia, exclusiv din recoltarea maruntisului aruncat cu naivitate de turistii din toate colturile lumii.

Imi amintesc cum, in excursiile copilariei, colegii cu spirit intreprinzator foloseau un magnet legat cu sfoara, pentru a prada zestrea de monede de pe fundul fantanilor. La scurt timp, printr-o stranie magie, dorintele corespunzatoare fiecarei monede se metamorfozau, invariabil, in bere la sticla sau la halba, dupa caz.

Socant e ca dorinta omului de a-si indupleca soarta sa-i faca pe plac, duce la excese de un sublim absurd. Un exemplu la indemana il gasim chiar in centrul Pitestiului, la aquadecorul restaurantului Matteo, captusit cu fise mai abitir ca Fantana Dorintelor din Roma.

Se pare ca presedintele Basescu si premierul Boc si-au pierdut sprijinul paturilor populare care i-au propulsat pentru a doua oara in functie. Manelele care sugerau sa punem stampila pe Basescu s-au bucurat de mare succes si popularitate si au inclinat hotarator balanta alegerilor.

Ne convine sau nu, trebuie sa recunoastem ca, pe fondul distrugerii sistemului de educatie, a imbecilizarii concertate la care au fost supusi romanii in ultimii ani, am devenit, intr-o proportie covarsitoare, un popor de manelisti. Maneaua a expandat de la bairamurile borfasilor tigani, din carciumile ordinare ale cartierelor mizere la restaurante stilate, la nunti,  botezuri, cluburi si discoteci, ringtonuri de telefon. Televiziunea a servit-o pe tava in casele oamenilor, facand vedete si imbogatind tot soiul de neabecedati, lipsiti de cea mai vaga cultura elementara. Succesul facil si bogatia acumulata de care s-au bucurat cantaretii de manele i-au transformat in adevarate modele de reusita sociala. Romanii plecati la munca in strainatate si tiganii cersetori care sufoca strazile marilor orase europene, au facut maneaua sinonima cu Romania si, din nefericire, manelismul a devenit un fenomen reprezentativ pentru societatea romaneasca. Probabil inspirat de anturajul personal, chiar si presedintele a tinut sa afirme ca suntem in proportie de 99% un popor de manelisti. Alegerile precedente au dovedit ca manelistii sunt veritabili formatori de opinie.
Cine are o manea favorabila detine controlul maselor si puterea.

Ei bine, tandemul nerecunoscatorilor Basescu si Boc si-a tradat cei mai importanti sustinatori, lovind prestatorii de manele in unitatea de baza a ratiunii pentru care exista : BANUL.
Reactia behaitorilor agramati nu a intarziat sa apara. Adrian Minune, intr-un interviu pentru RealitateaFm, spunea ca desi a primit bacsis de la presedintele tarii si pâna la ultimul om, multi dintre cei care-i lipesc bancnote pe frunte cer banii inapoi la sfarsitul petrecerii. Cu o sublima imbecilitate acesta mai declara ca atunci cand un individ cu ceafa groasa isi cere banii inapoi  "dau si ce nu e al meu". Sa-i plangi de mila, nu alta !

Romeo Fantastik "regili la manelele porno" care constata brusc ca sufera teribil alaturi de poporul roman (ar fi ideal daca s-ar decide sa-si gaseasca fericirea in alta parte) dedica o manea extrem de dura "lu’ sefu guvernului" prin care il invita sa plece "cu birou cu tot" pentru ca e "bocciu mare de tot"

Daca pana acum Traian Basescu si Emil Boc au rezistat tuturor atacurilor politice sau de alta natura, in fata manelei nu mai au nici o sansa.

Pentru un manelist, a nu-si mai expune valorile la vedere e cel mai mare chin. Faptul ca vor fi nevoitit(nu stiu in ce fel) sa plateasca impozit pe venitul obtinut din prostia auditoriului consumator al mizeriilor muzicale pe care le debiteaza, o sa-i faca, poate, sa nu-si mai arate cu nonsalanta indecentele valori acumulate.

Cei drept, e prea multa vreme de cand aceste bacterii fetide, declansatoare ale cangrenei muzicale ce sufoca Romania, nu platesc nici un fel de impozit. Orice SRL micut plateste impozit forfetar indiferent daca are profit ori nu, in timp ce gibonii racnitori sfideaza criza fluturand deasupra capului bancnotele cu euroi neimpozitati. Adrian Minune, Guta, Vali Vijelie, Salam, X de la....sau Y de.... ar putea fi obligati sa incheie contracte in care sa fie specificate corect sumele pentru care presteaza, chiar daca zbiara la petreceri private, nunti ori botezuri. Ar ramane nerezolvata problema bancnotelor « fara numar » lipite pe frunte cu adezivul provenit din balele fraierilor excitati de grotescul spectacol. Totusi faptul ca ar plati un impozit cat de mic, ar fi deadreptul un act de dreptate sociala.

In ce ma priveste, m-as bucura daca s-ar inventa un impozit usturator si pentru ascultatul manelelor...

Masurile privind disponibilizarile de personal din administratie, instituite prin Ordonanta de Urgenta nr. 63 a genialului guvern Boc, conceputa ca de obicei pe coltul mesei, haotic si distructiv, impun reducerea cu 34% a cheltuielilor cu personalul. Ordonanta afecteaza si putinele institutii culturale subordonate primariilor, institutii care inca se incapatanau sa mai existe incercand sa demonstreze ca putem fi susceptibili de normalitate.

Ei bine, iata ca nu suntem capabili de normalitate. Se mai gasesc imbecili ajunsi in posturi de decizie care, in spiritul ideologiei totalitar-comuniste pe care o credeam apusa,  considera ca institutiile culturale nu sunt «productive». Fara criterii de performanta, fara evaluari ale activitatii fiecarei institutii in parte, se fac disponibilizari la gramada, provocand un adevarat genocid cultural.

In anii ’80 comunistii au decis ca subventia pentru cultura sa se reduca de la 84% la 24%. Pentru completarea veniturilor, activistii de partid de talia celor care i-au cerut lui Dan Puric textul de la numarul de pantomima, le propuneau artistilor sa performeze pe stadioane in pauzele meciurilor de fotbal sau sa confectioneze pantofi pentru terti. Suzana Gadea, unul dintre cei mai feroce caini de paza ai dictaturii ceausiste, ministrul culturii in acea perioada, spunea ca 20 de viori într-o orchestra sunt prea multe si ca ar fi suficiente 10 viori care sa cânte mai tare. 

Dupa 20 de ani de democratie, guvernul Boc hotaraste ca violonistii trebuie, din nou, sa apese mai tare cu arcusul pe corzi. Cat de cretin sa fi pentru a decide ca o orchestra poate suna la fel cu 34% mai putini instrumentisti ?

Somnul natiunii naste monstri. Nu trebuie sa ne miram de nivelul disputelor culturale care anima poporul. Luati exemplul cu cea dintre cei doi vecini din Stefanesti care, in urma unei polemici vizand intaietatea lui Guta si Salam, si-au dat cu toporul in cap- fapt care, ce-i drept, ma bucura !

Relu se mandreste cu masina lui. Se mandreste atat de mult, incat lumea trebuie sa stie ca chiar el, Relu in persoana, si-a permis aceasta masina indecent de scumpa, pe care, asa cum indica si numarul de inmatriculare personalizat, doar in America o mai vezi. Ce daca din puternicele boxe grohaie Guta si Salam. Oricum dihaniile maneliste se imagineaza prestatorii unui soi de blues autohton.

Cu numele protapit pe mijlocul parbrizului, Relu isi construieste mult ravnita popularitate.