Niciodata nu am inteles obiceiul oamenilor de a arunca monede in fantani. Cum vad un ochi de apa dotat cu stropitoare sau vreo fantana parasita, se scobesc febril in buzunare si isi arunca maruntisul, bolborosindu-si dorintele neimplinite. Altii mai patimasi arunca cu bancnote de valori direct proportionale cu importanta sau urgenta dezideratelor. Nu conteaza daca e un loc sfant, arteziana din intersectie sau fantana cantatoare din fata Primariei, peste tot o sa vedeti mii de fise inecate sub greutatea vreunei aspiratii.

Obiceiul e practicat in toata lumea, difera doar monedele. Fiecare asemenea loc, sa-i zicem sfant, are ingerii lui... aspiratori, care se ocupa de colectarea si contabilizarea monedelor, de cele mai multe ori in interes personal. Va amintiti de conationalii nostri care traiau prin Italia, exclusiv din recoltarea maruntisului aruncat cu naivitate de turistii din toate colturile lumii.

Imi amintesc cum, in excursiile copilariei, colegii cu spirit intreprinzator foloseau un magnet legat cu sfoara, pentru a prada zestrea de monede de pe fundul fantanilor. La scurt timp, printr-o stranie magie, dorintele corespunzatoare fiecarei monede se metamorfozau, invariabil, in bere la sticla sau la halba, dupa caz.

Socant e ca dorinta omului de a-si indupleca soarta sa-i faca pe plac, duce la excese de un sublim absurd. Un exemplu la indemana il gasim chiar in centrul Pitestiului, la aquadecorul restaurantului Matteo, captusit cu fise mai abitir ca Fantana Dorintelor din Roma.

"Romania-i praf, pulbere fina,
Ca-i mai usor sa dai banu’ jos, cand cumperi o ruina" – Parazitii

Oricat orgoliu national am avea, trebuie sa recunoastem ca tarisoara noastra e praf, atat la propriu cat si la figurat.
Praful a devenit parte din existenta noastra cotidiana. Alimentat fara incetare de drumurile proaste si neingrijite, de taierile masive ale padurilor, de utilajele agricole si camioanele care intra pline de noroi pe drumurile publice, de nisipul folosit la deszapezire si lasat pe marginile drumurilor pana la urmatoarea ninsoare, praful se strecoara cu incapatanare in casele noastre, in plamanii nostri. Stralucirea pantofilor unui roman  paleste la nici 30 de minute dupa ce a iesit din casa, masinile sunt acoperite de praf din prima zi de la spalare, spre deosebire de tarile mai civilizate, in care si dupa o saptamana masina arata ca noua.

In asemenea conditii nu e de mirare ca acest sofer a gasit de cuviinta sa imbunatatasca  simplul stergator al masinii ce s-a dovedit insuficient pentru a indeparta colbul national care se depune in straturi generoase pe luneta autovehiculului.

Initiativa ar trebui generalizata si promovata la rang de simbol national, mai ales ca, dupa cum vedeti, avem de-a face cu un pamatuf tricolor.

Importanta simbolului Dacia capata noi valente. Pe masura ce lanseaza noi modele de masini, producatorul autohton le aplica embleme din ce in ce mai mari, probabil dorind sa-si marcheze si prin sigla evolutia inregistrata in ultimii ani. 

Nu stiu daca dimensiunea sau puterea brandului au vreo importanta, dar cu siguranta pretul piperat la care se vinde, aceasta compozitie decorativa cu sens simbolic, la magazinele de piese auto (aproximativ 75 lei ), s-a dovedit o tentatie irezistibila pentru unii compatrioti inzestrati cu spirit intreprinzator.

A aparut un adevarat fenomen a carui dovada o vedem in fiecare zi la sutele de masini Dacia, care nu se mai pot fali cu emblema de pe grila radiatorului sau de pe capota spate.
Cum faptasii nu sunt nici pe departe colectionari fani ai brandului, pagubitii isi pot cumpara din targul saptamanal propria emblema, la jumatate de pret.

Ei bine, ne convine sau nu, latul economic,  asezat cu dibacie de marile corporatii si finantistii mondiali la grumazul Romaniei, incepe sa ne sufoce. Scena finala a dezastrului e desavarsita de masurile Primuluipigmeu pupimbasist al tarii, care conduce tara prin guvernul-familie PDL. Masurile anticriza au lipsit cu desavarsire, ca si cum guvernantii asteptau o minune cereasca prin care sa-si salveze imaginea in fata docilului electorat.

Poporul elector, comod si indulgent cu sine, in mare parte preocupat doar de zambetul devastator afisat pe posturile Tv de idolul Guta, nu a fost capabil sa inteleaga gravitatea momentului si sa transmita un mesaj ferm, pentru a se strange cureaua cheltuielilor aberante din banul public. Criza ne prinde, iata, cu pantalonii in vine, pozitie in care cureaua nu mai joaca nici un rol practic.

In situatia in care primii hoti ai tarii au vandut aproape toata industria, bancile, flota, resursele si infrastructura energetica, nu mai exista nici o parghie pentru a realiza strategii nationale. Ciuntirea pensiilor si salariilor, urmata de marirea taxelor si impozitelor sunt vazute acum ca ultima solutie.  Adica tot poporul, de la care s-a furat, sa-si goleasca buzunarele pana la ultimul banut.

In ce priveste firmele, sarabanda miilor de insolvente si falimente a inceput deja de anul trecut. Problema nu e ca dau faliment niste afaceri care nu vor sa isi reduca profitul. Problema e ca statul roman, prin astfel de masuri, isi poate continua debandada cheltuielilor discretionare, inutile si la costuri exagerate, care umfla conturile firmelor de partid abonate la banul public.
Intr-o economie in care exportul Dacia reprezinta 10%, efectul generat de majorarea taxelor si impozitelor va duce, inevitabil, la cresterea costurilor si ineficienta pentru cei care se mai chinuie, inca, sa produca ceva in tara asta, singurii care fac ceva cu adevarat sanatos pentru economie. 

Costul exorbitant al luxului de a trai in Romania, va scoate, poate, lumea in strada. Din pacate, doar pentru a conduce mortul pe ultimul drum...

In pensiunile argesene din zona Rucar-Satic- Dambovicioara bate vantul crizei, sunt pustii. Forfota turistilor cu care ne obisnuisem in ultimii ani a disparut. Doar camioanele, care coboara spre gatere trunchiurile fostilor copaci rapusi de neobositele drujbe, mai tulbura linistea locurilor.

Proprietarii pensiunilor spun ca, dupa sarbatorile de iarna, foarte rar au mai reusit sa inchirieze o camera si asta doar in weekend-uri. E o situatie fara  precedent, care i-a prins pe multi nepregatiti.
Desi  au scazut preturile, turistii au ramas la fel de rari.  Fiecare proprietar de pensiune are cate o explicatie: criza mondiala, doamna Udrea, infrastuctura care lipseste cu desavarsire, norul de cenusa vulcanica, vremea capricioasa, etc.

Unii au pus deja lacatul pe afacere ingenunchiati de povara datoriilor la banci,  altii se gandesc sa o faca,  speriati de vestea  ca  li se pregateste si  lor lovitura finala,  impozitul  forfetar. Daca turistii tot nu vin, controalele, de la puzderia de institutii ale statului, nu se lasa asteptate. Si, ca sa-si demonstreze eficienta, dau amenzi. In urma lor, victimele-proprietari se uita lung la drumul plin de gropi, bolborosindu-si  marunt printre dinti supararea.