Ei bine, ne convine sau nu, latul economic,  asezat cu dibacie de marile corporatii si finantistii mondiali la grumazul Romaniei, incepe sa ne sufoce. Scena finala a dezastrului e desavarsita de masurile Primuluipigmeu pupimbasist al tarii, care conduce tara prin guvernul-familie PDL. Masurile anticriza au lipsit cu desavarsire, ca si cum guvernantii asteptau o minune cereasca prin care sa-si salveze imaginea in fata docilului electorat.

Poporul elector, comod si indulgent cu sine, in mare parte preocupat doar de zambetul devastator afisat pe posturile Tv de idolul Guta, nu a fost capabil sa inteleaga gravitatea momentului si sa transmita un mesaj ferm, pentru a se strange cureaua cheltuielilor aberante din banul public. Criza ne prinde, iata, cu pantalonii in vine, pozitie in care cureaua nu mai joaca nici un rol practic.

In situatia in care primii hoti ai tarii au vandut aproape toata industria, bancile, flota, resursele si infrastructura energetica, nu mai exista nici o parghie pentru a realiza strategii nationale. Ciuntirea pensiilor si salariilor, urmata de marirea taxelor si impozitelor sunt vazute acum ca ultima solutie.  Adica tot poporul, de la care s-a furat, sa-si goleasca buzunarele pana la ultimul banut.

In ce priveste firmele, sarabanda miilor de insolvente si falimente a inceput deja de anul trecut. Problema nu e ca dau faliment niste afaceri care nu vor sa isi reduca profitul. Problema e ca statul roman, prin astfel de masuri, isi poate continua debandada cheltuielilor discretionare, inutile si la costuri exagerate, care umfla conturile firmelor de partid abonate la banul public.
Intr-o economie in care exportul Dacia reprezinta 10%, efectul generat de majorarea taxelor si impozitelor va duce, inevitabil, la cresterea costurilor si ineficienta pentru cei care se mai chinuie, inca, sa produca ceva in tara asta, singurii care fac ceva cu adevarat sanatos pentru economie. 

Costul exorbitant al luxului de a trai in Romania, va scoate, poate, lumea in strada. Din pacate, doar pentru a conduce mortul pe ultimul drum...

Pentru un manelist, a nu-si mai expune valorile la vedere e cel mai mare chin. Faptul ca vor fi nevoitit(nu stiu in ce fel) sa plateasca impozit pe venitul obtinut din prostia auditoriului consumator al mizeriilor muzicale pe care le debiteaza, o sa-i faca, poate, sa nu-si mai arate cu nonsalanta indecentele valori acumulate.

Cei drept, e prea multa vreme de cand aceste bacterii fetide, declansatoare ale cangrenei muzicale ce sufoca Romania, nu platesc nici un fel de impozit. Orice SRL micut plateste impozit forfetar indiferent daca are profit ori nu, in timp ce gibonii racnitori sfideaza criza fluturand deasupra capului bancnotele cu euroi neimpozitati. Adrian Minune, Guta, Vali Vijelie, Salam, X de la....sau Y de.... ar putea fi obligati sa incheie contracte in care sa fie specificate corect sumele pentru care presteaza, chiar daca zbiara la petreceri private, nunti ori botezuri. Ar ramane nerezolvata problema bancnotelor « fara numar » lipite pe frunte cu adezivul provenit din balele fraierilor excitati de grotescul spectacol. Totusi faptul ca ar plati un impozit cat de mic, ar fi deadreptul un act de dreptate sociala.

In ce ma priveste, m-as bucura daca s-ar inventa un impozit usturator si pentru ascultatul manelelor...

Masurile privind disponibilizarile de personal din administratie, instituite prin Ordonanta de Urgenta nr. 63 a genialului guvern Boc, conceputa ca de obicei pe coltul mesei, haotic si distructiv, impun reducerea cu 34% a cheltuielilor cu personalul. Ordonanta afecteaza si putinele institutii culturale subordonate primariilor, institutii care inca se incapatanau sa mai existe incercand sa demonstreze ca putem fi susceptibili de normalitate.

Ei bine, iata ca nu suntem capabili de normalitate. Se mai gasesc imbecili ajunsi in posturi de decizie care, in spiritul ideologiei totalitar-comuniste pe care o credeam apusa,  considera ca institutiile culturale nu sunt «productive». Fara criterii de performanta, fara evaluari ale activitatii fiecarei institutii in parte, se fac disponibilizari la gramada, provocand un adevarat genocid cultural.

In anii ’80 comunistii au decis ca subventia pentru cultura sa se reduca de la 84% la 24%. Pentru completarea veniturilor, activistii de partid de talia celor care i-au cerut lui Dan Puric textul de la numarul de pantomima, le propuneau artistilor sa performeze pe stadioane in pauzele meciurilor de fotbal sau sa confectioneze pantofi pentru terti. Suzana Gadea, unul dintre cei mai feroce caini de paza ai dictaturii ceausiste, ministrul culturii in acea perioada, spunea ca 20 de viori într-o orchestra sunt prea multe si ca ar fi suficiente 10 viori care sa cânte mai tare. 

Dupa 20 de ani de democratie, guvernul Boc hotaraste ca violonistii trebuie, din nou, sa apese mai tare cu arcusul pe corzi. Cat de cretin sa fi pentru a decide ca o orchestra poate suna la fel cu 34% mai putini instrumentisti ?

Somnul natiunii naste monstri. Nu trebuie sa ne miram de nivelul disputelor culturale care anima poporul. Luati exemplul cu cea dintre cei doi vecini din Stefanesti care, in urma unei polemici vizand intaietatea lui Guta si Salam, si-au dat cu toporul in cap- fapt care, ce-i drept, ma bucura !

Relu se mandreste cu masina lui. Se mandreste atat de mult, incat lumea trebuie sa stie ca chiar el, Relu in persoana, si-a permis aceasta masina indecent de scumpa, pe care, asa cum indica si numarul de inmatriculare personalizat, doar in America o mai vezi. Ce daca din puternicele boxe grohaie Guta si Salam. Oricum dihaniile maneliste se imagineaza prestatorii unui soi de blues autohton.

Cu numele protapit pe mijlocul parbrizului, Relu isi construieste mult ravnita popularitate.

"Romania-i praf, pulbere fina,
Ca-i mai usor sa dai banu’ jos, cand cumperi o ruina" – Parazitii

Oricat orgoliu national am avea, trebuie sa recunoastem ca tarisoara noastra e praf, atat la propriu cat si la figurat.
Praful a devenit parte din existenta noastra cotidiana. Alimentat fara incetare de drumurile proaste si neingrijite, de taierile masive ale padurilor, de utilajele agricole si camioanele care intra pline de noroi pe drumurile publice, de nisipul folosit la deszapezire si lasat pe marginile drumurilor pana la urmatoarea ninsoare, praful se strecoara cu incapatanare in casele noastre, in plamanii nostri. Stralucirea pantofilor unui roman  paleste la nici 30 de minute dupa ce a iesit din casa, masinile sunt acoperite de praf din prima zi de la spalare, spre deosebire de tarile mai civilizate, in care si dupa o saptamana masina arata ca noua.

In asemenea conditii nu e de mirare ca acest sofer a gasit de cuviinta sa imbunatatasca  simplul stergator al masinii ce s-a dovedit insuficient pentru a indeparta colbul national care se depune in straturi generoase pe luneta autovehiculului.

Initiativa ar trebui generalizata si promovata la rang de simbol national, mai ales ca, dupa cum vedeti, avem de-a face cu un pamatuf tricolor.