Top

 


Povestea geniala a lui Dan Puric despre primele lectii de soferie, pe care am s-o postez in continuare, imi aminteste de instructorul auto cu care am facut scoala de soferi, candva, la Pitesti. Inca nu aparusera "baietii destepti", care sa te scuteasca de chin.

 

Il chema Geanta, nea Geanta. Avea in jur de 60 de ani, purta basca pe cap, avea vesnic un bidon de 2 litri cu benzina la indemana si mirosea ca atare. Sunt destui pitesteni care au trecut prin batrana lui Dacia 1300 culoarea galbenusului de ou. Ca orice Dacia care se respecta si masina pe care preda nea’ Geanta abecedarul soferiei era la limita dezintegrarii. Avea toate tobele sparte, asa incat mult asteptatul moment al primei rasuciri de cheie in contact a devenit cu adevarat memorabil, din cauza sperieturii pe care mi-a cauzat-o zgomotul de explozie, care a marcat pornirea motorului. Acest zgomot teribil cu care ma obisnuisem, mi-a lipsit la examen unde, beneficiind de o masina normala, care nu facea zgomot nici la pornire nici dupa, am actionat in delir contactul in asteptarea exploziei, fara sa-mi dau seama ca motorul pornise de la prima cheie.


Carburatorul, vesnic infundat, anula beneficiul functionarii motorului in regim relanti, asa ca nea Geanta, intr-un mod cat se poate de plastic, striga tot timpul: “ Da-i sprit, da-i in gura! Aseaza ba motoru’, ca ramanem dracu’ in intersectie!”. In intersectie chiar am ramas, pana m-am prins ca spritul de care vorbea nu e cel pe care-l stiam eu de la Dragasani, iar asezatul motorului nu presupune sa-mi ridic mainile de pe volan. Imi amintesc ca, la o trecere de pietoni, o doamna s-a incapatanat sa traverseze, iar eu, de teama sa nu-mi moara motorul, m-am incapatanat sa nu opresc. Nea Geanta, ca un fin pedagog, in loc sa ma apostrofeze pe mine, a scos capul pe geam urland la dama incremenita de spaima pe zebra: " Fa toanto, nu vezi ca pa masina asta scrie MOARTE ?! " .


Dan Puric- Permisul auto

                        
Dumnezeu, iubindu-ma, ma tot pune la felurite încercari ca sa nu ma plictisesc.
Asa a fost ai cu soferia. Ne-am luat si noi masina.
Atunci mi-a zis sotia ca  ar fi bine sa-mi iau permis si eu, ca cine stie, s-ar putea sa fie nevoie vreodata sa sofez.
Pentru mine, lucrul asta a venit prea tarziu, si m-am dus la prima lectie de soferie cu emotii de liceean, la un PECO, unde trebuia sa ma intalnesc cu instructorul.
Tremuram rau pe marginea trotuarului, ca la bacalaureat, si il asteptam. Cel mai bun lucru era ca omul nu ma cunostea.
A venit cu o Dacia de pe vremea lui Ceausescu, careia, cand i-a pus o frana, chiar în fata mea, i-au sarit suruburile pe jos. Le-a adunat tacticos si le-a pus la locul lor, ignorandu-ma.
Era mecanicul absolut, la întalnirea cu imbecilul absolut.
 
Locul mortului.
Nea Ilie era plin de vaselina si avea un fes slinos pe cap. M-a citit din prima, si-a dat seama cu cine are de-a face.
Daca m-ar fi cunoscut, mi-ar fi spus: «Vai, maestre, ce onorat sunt sa va fiu eu instructor!»
Cand mi-a zis, fara sa se uite la mine: «Ba, asta e cheia!», am înghetat.
«Fii atent, a continuat el, ambreiajul este tata, frana este mama, iar acceleratia este copilul tampit care alearga pana ce da cu capul în prima masina.»
Absolut genial!
Apoi îmi spune scurt: «Treci în locul meu!»
Eu, speriat: «Lasa-ma, nene, ca n-am mai pus în viata mea mana pe asa ceva».
El: «Ba, tu nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa te conduca toti tampitii?»
Si atunci m-am gândit sa strig si eu la poporul roman:
«Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?»
 
Era o adevarata resuscitare, domnule!
Si îmi tot repeta: «Hai, hai, învata sa conduci!»
Ceea ce a urmat a fost incredibil. M-a scos direct în trafic.
si eu trebuia sa am mana pe volan, pe chei, pe schimbatorul de  viteze, si sa ma uit în cele doua oglinzi, dar si în ochii lui.
«Unde te duci, maaa? Nu vezi unde ma bagi? O calci pe baba aia! Nu te uiti în spate? Vezi, baa, ca intra ala în tine!»
Si m-a tinut asa, de înghetam si transpiram tot, doua zile la rand! Nu mai eram sanatos! Nici un rol, în viata mea, nu m-a solicitat atat de mult, si nu m-a adus într-o asemenea stare.
În a treia zi s-a linistit de tot.
Statea batranul cu o mana pe volan si cu fesul pe ochi.
Dormea, domnule!
«Inseamna ca am început sa conduc bine», mi-am zis.
 
Crucea Sfântului Andrei.
Nu l-ati vazut pe Puric, disperatul, intre Maestrul sau dormind si traficul din Bucuresti.
Si, tarandu-ma incet-incet, am trecut pe langa un cimitir. Atunci Maestrul a deschis ochii:
«Ba, vezi? Aici e o fosta eleva de-a mea!»
Mie mi-a înghetat coloana vertebrala.
«In cimitir?»
«Pai da! Nu e singura, e cu sotul!»
«Cum a ajuns acolo?»
«Tot asa, ba, ca si tine, nu a oprit la Crucea Sfantului Andrei, aia pe unde trece trenul. Pai, baa, cand vezi o cruce, nu te opresti si te inchini? Treci ca animalul? Ce-o fi cu graba asta, ca tot acolo ajungi!»
Omul asta m-a crestinat pe mine, teologul lui peste.
Avea dreptate! Cand vezi Crucea Sfantului Andrei, te uiti în dreapta si nu crezi nici macar în ala de-ti face semn cu steagul, ca e tara plina de prosti.
 
Vei învata sa conduci cand vei sti sa te feresti de prosti, nu cand vei sti legea!!!"


20.07.2010 - 12:08 | 0 comentarii | RSS de la acest user | trimite unui prieten | 5285 afisari


Alte articole

Pagina: 12345>Ultima



E absolut impresionant cum acest om a reusit sa-si depaseasca severul handicap. V-ati imaginat vreodata ca la chitara se poate canta atat de bine si fara maini?

 

 

24.07.2011 - 00:45 | 3 comentarii | RSS de la acest user | trimite unui prieten | 7819 afisari



Cine s-ar fi gandit la o asociere intre Led Zeppelin si manele?


Intr-o seara magica, la Muzeul Judetean Arges, Mike Godoroja a invocat acustic parfumul manelei pe ritmul Axac, de la sfarsit de secol XVIII. Erau acele vremuri  in care Anton Pann si Spitalul Amorului  parfumau noptile de vara, in mahalale sau la sosea,  pana tarziu  “la moment de dimineata”.

Acest videoclip este o lectie muzicala despre maneaua balcanica, din care aflam cui ar trebui sa-i fie rusine de felul mizerabil in care suna si arata maneaua acum.
 

 

02.06.2011 - 09:54 | 7 comentarii | RSS de la acest user | trimite unui prieten | 10522 afisari



Janis Joplin a trait doar 27 de ani (1943-1970). Suficient cat sa devina nemuritoare prin muzica ei si, mai ales, prin felul intens in care a trait si a cantat.


Revista Time a numit-o "probabil cea mai importanta cantareata alba din miscarea rock". Rolling Stone Magazine a plasat-o pe locul 46 in topul “100 Greatest Artists of All Time” si pe locul 28 in “100 Greatest Singers of All Time”.

Consumul de droguri, medicamente psihoactive si alcoolul i-au influentat cariera si, in final, au devenit cauza oficiala a decesului artistei.

A fost un adevarat fenomen pentru istoria rock-ului. Isi punea sufletul si toata energia in fiecare vers, catalizand atentia publiculului fascinat, asa cum putem vedea si in acest videoclip inregistrat in anul 1967.



 

16.05.2011 - 01:03 | 0 comentarii | RSS de la acest user | trimite unui prieten | 10914 afisari



Asistam cu totii la derularea unuia dintre cele mai slabe campionate interne de fotbal din ultimii ani. Destinele fotbalului romanesc sunt conduse, de prea multa vreme, de aceleasi triste figuri. Nationala e la pamant, jucatorii valorosi intarzie sa apara, spectacolul fotbalistic isi pierde din stralucire.


Interesul pentru miuta nationala e intretinut de scandaluri si de circul mediatic iscat de clovni ajunsi, nu se stie cum, mari presedinti sau patroni de cluburi.


Asa se face ca o realizare precum cea a veteranului Claudiu Niculescu, in meciul castigat de U Cluj la Astra Ploiesti, e cu adevarat laudabila, pentru ca e rarisima. Un gol din corner nu vedem in fiecare zi...


 

02.05.2011 - 00:04 | 3 comentarii | RSS de la acest user | trimite unui prieten | 11161 afisari


Pagina: 12345>Ultima


Foot